Ziua buna, dragi blogonauti.
Ma plimbam deunazi cu sotia prin oras, mai exact in Piata Unirii. Ma uitam la toate reclamele care impanzesc cladirile epocii marilor infaptuiri nationale. Sunt reclame maaaaari, imense, de parca trecatorul de rand in viteza lui spre servici sau vitezomanii carora le-au cumparat parintii sosea ar arunca vreun ochi peste acele panouri si afise care agaseaza privirea trecatorilor.
Si daca astea nu ar fi fost de ajuns, la televizor si radio vezi si auzi despre aceleasi reclame stupide,
care iti indeasa cu forta pe gat produse nesanatoase, uneori de proasta calitate. Dar asta va fi subiectul altui articol.
Am stat si am ascultat galagia facuta de masinile, care treceau pe langa mine, m-am uitat atent la reclamele de pe cladiri, am urmarit viteza cu care merg oamenii(tot mai cenusii, de altfel) pe strada, observ zilnic nebunia generala care exista in acest oras mizerabil si nu pot sa nu ma gandesc la un loc parca uitat de lume, unde timpul a stat, efectiv, in loc. Este un loc in care oamenii, parca, nu sunt atat de rai ca in capitala, unde viata este atat de simpla si totusi atat de complicata. Locul se numeste Belciuneasa. Este un sat in judetul Bacau, comuna Stanisesti. Vreti sa ajungeti acolo, fara sa intrebati pe localnicii locului? Va zic eu ca nu il veti gasi chiar daca va uitati pe harta. Odata ajunsi in satul Benesti(caci numai din Benesti puteti urca in Belciuneasa) puteti voi sa uitati in sus pe dealuri cat ii hauu’ ca tot nu il gasiti. Satul este
“aruncat” printre copacii care sunt atat de desi incat formeaza o padure. Un sat ”crescut” intr-o padure? Ei bine, exista. Belciuneasa este un izvor de liniste, de calm, de meditatie, de bun simt.
Evident ca se gaseste bun simt, doar sunt moldoveni localnicii(socrule, dai un vin pt asta? 
).
In Belciuneasa am stat in casa parinteasca a socrului meu, o casa foarte veche, care desi nu mai este folosita
decat sporadic, inca pastreaza aminitirile unei familii numeroase si ceva mai instarita decat restul celor din sat.
Este o casa care ar putea fi transformata foarte bine in muzeu.
Apelez un pic la imaginatia voastra. Ganditi-va cum ar fi ca dimineata cand va trezitisa auziti nu claxoane, injuraturi, picamere, ci sa auziti pasari ciripind, care trase de boi,
eventual un caine mai nervos care se ia la hartza cu altii ca el si, bineinteles, nelipsitii cocosi. Imaginati-va cum ar fi atunci cand va treziti in miros de iarba curata cu roua pe ea. Mmmmm, o simtiti? Drumul este destul de anevoios pana in sat. Dar cu putin efort aveti parte apoi de linistea mult asteptata. Sa nu va inchipuiti ca acolo se gasesc moteluri, pensiuni, etc. Nu. Este un sat sarac. Dar vai cat de pitoresc. Acolo parca civilizatia, vazand cat de frumos arata acest mic sat asa mai ”salbatic”, te gandesti ca a refuzat sa-si faca simtita prezenta.
O sa revin mai incolo si cu poze si cu noi impresii despre Belciuneasa.
Ridic palaria si cu plecaciuni va zic la revedere.
